Fish

Pe numele sau real Derek William Dick, artistul de origine scotiana a atras respectul industriei muzicale internationale de-a lungul a aproape 40 de ani de cariera, iesind in lumina reflectoarelor atat datorita timbrului vocal deosebit (descris, printre altele, drept o imbinare intre  Roger Daltrey si Peter Gabriel), cat si a versurilor compuse, considerate drept „proza poetica”.

 

Datorita vocii distincte, talentului muzical si prezentei scenice deosebite, Fish a ajuns pe locul 37 in „Top cele mai bune voci rock” lansat de Planet Rock (in 2009) si pe locul 49 in „The 100 Greatest Frontmen”, top realizat de Classic Rock in 2004 (Classic Rock este o cunoscuta revista britanica ce face parte din acelasi trust de presa cu publicatiile Metal Hammer si Prog).

 

Fish si-a consolidat notorietatea internationala ca vocal al binecunoscutei trupe de rock progresiv Marillion, impreuna cu care a contribuit la dezvoltarea industriei muzicale din 1981 pana in 1988. Acestei parti i se adauga cariera solo, in cadrul careia Fish a explorat mai multe arii artistice, de la rock, la folk sau la pop contemporan, calatorii artistice materializate in zece albume intampinate cu entuziasm de publicatiile de specialitate si de fanii genului progressive. De la materialul de debut, „Virgil in a Wilderness of Mirrors”, lansat in 1990, care a ajuns in primele locuri ale topurilor europene, discurile lansate de Fish au atras recenzii pozitive, provocand conversatii sau discutii pasionate in randul audientelor.

 

Cel mai nou album, „Weltschmerz”, programat sa apara in luna mai, va fi si ultimul capitol din calatoria muzicala a artistului, potrivit propriilor declaratii. Pentru a incheia cercul, in turneul de promovare a acestui din urma album de studio, Fish va canta atat piese de pe primul sau material solo, cat si piese de pe „Weltschmerz”. Fanilor prog li se pregateste o experienta muzicala speciala la ARTmania festival.

© Copyright ARTmania Festival 2020. Toate drepturile rezervate.