Despre Noi

ARTmania Festival este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock, ce s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. ARTmania nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componentă de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei – cetatea Sibiului.

În aceeași perioadă cu ARTmania Festival, la Sibiu va avea loc și East European Music Conference (26 – 28 iulie 2018), cea mai importantă conferință dedicată industriei muzicale din România.După o primă ediție în care peste 400 de persoane – participanți și invitați – din mediul cultural românesc și european au schimbat idei și au împărtășit concluzii, cea de-a doua ediție continuă inovația pe piața românească a evenimentelor de profil cu încă un program de avangardă: Romanian Music Export. Astfel, primul program românesc din zona antreprenorială care își asumă zona de promovare și de export muzical la nivel european, va fi gata de start odată cu ediția a doua EEMC și va fi disponibil pentru participanții și invitații la conferință. Biletele sunt disponibile aici: http://eemusic.ro/

ARTmania Festival este membru fondator AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, care-i are ca membri fondatori pe cei mai importanți promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, Summer Well sau Twin Arts, printre alții.