ARTMANIA 2008 Warm-Up Party: Anathema Unplugged la Bucuresti

anathema warmupBritanicii de la Anathema vor sustine un recital unplugged, in data de 24 mai, la Sala de festivitati a Casei de Cultura a Studentilor `Grigore Preoteasa` din Bucuresti, in cadrul petrecerii de Warm-Up ARTMANIA Festival 2008: Anathema Unplugged.

Evenimentul va fi unul special, cu numar de bilete limitat, fiind urmat de un after-party la care vor participa chiar membrii Anathema , din dorinta de a-si reintalni fanii din Romania. Concertul va fi sustinut de fratii Vincent si Danny Cavanagh, impreuna cu un invitat special, la violoncel.

Concertul va incepe la ora 20.00, iar biletele se vor pune in vanzare in cursul acestei saptamani, in reteaua magazinelor Diverta din intreaga tara si online, pe ticketpoint.ro.

Precedentul concert unplugged sustinut de Anathema in Romania a fost cel din cadrul ARTMANIA Festival 2007, la Cetatea Cisnadioara de la Sibiu, biletele pentru acest eveniment epuizandu-se in mai putin de 48 de ore.

In cadrul ARTMANIA Festival 2008, care va avea loc la Sibiu, in perioada 18-20 iulie, vor urca pe scena formatia suedeza Tiamat, care revine in Romania pentru a-si promova in premiera noul material discografic Amanethes si Agua de Annique (ex The Gathering ).

Cei de la Tiamat si Agua de Annique vor fi sustine un concert pentru iubitorii muzicii rock din Romania in data de 18 iulie.